Dieses Blog durchsuchen

Montag, 31. Oktober 2016

Introducere in Mental Training_Ep. 1

Există deja o adevărată ”industrie” literară care se ocupă cu mental training. Și cred că nu greșesc dacă afirm că toți marii campioni - prefer să rămân la domeniul sportiv - cad de acord asupra faptului că ”succesul e o chestie pur mentală”. Cartea lui Matt Fitzgerald - ”How Bad Do You Want It? Mastering the Psychology of Mind Over Muscle” - este doar una dintre ele. O alta ar fi ”The Art of Mental Training” de D.C. Gonzalez.
      Pentru cei care sportul nu înseamnă mare lucru și nici nu au ambiții competitive regulile rămân însă aceleași. Chiar dacă știința antrenamentului mental vine din domeniul sportiv, principiile de funcționare se aplică la absolut toate nivelele existenței noastre. Spun asta din convingere și din experiență proprie. Mi-au trebuit ani, mi-au trebuit enorme răsturnări de situații, răscruci complicate, asumări de riscuri, renunțări și peste toate, serii întregi de încercări și experimente personale până să ajung la conștiința de sine a efectelor antrenamentului mental. Și un pas logic în toată această înlănțuire de evenimente care se numește în definitiv simplu, Viață, este acela de a studia această știință. Așa că iată-mă, la 49 de ani, în mijlocul unui studiu menit să mă clarifice mai întâi pe mine, după care ulterior, mă va transforma în ”unealta” de care mulți au nevoie pentru a intra în acest domeniu emoțional extrem de puternic.
      Cea mai mare provocare pentru mine personal în acest proces este aceea de a mă elibera de rațiune. Am fost mereu rațională până la extrem, totul a fost condus din umbră de emoție, dar ”stricat” de vibrația cerebrală. Frica a fost elementul predominant care mi-a dus pragmatismul de multe ori la extrem. Pe de altă parte există, desigur, acele caracteristici ”astrologice” cu care fiecare dintre noi suntem aruncați ”pe lume” sau ”în lume”. Nativii din Zodia Fecioarei se împart în două mari categorii și în funcție de asta viața lor se desfășoară ”pe drumul lin” sau ”pe drumul încurcat”. Asfalt sau off-road. Eu am mers tot timpul pe off-road, pentru că asfaltul era ceva pe care nu îl înțelegeam și îl consideram prea ”tare”. Habar nu aveam că de fapt asfaltul mi-ar fi asigurat liniștea și siguranța după care am tot ”alergat” mereu, în culise existând Frica.
      Desigur, aceste filosofii le scriu acum, privind în spate la ceea ce s-a întâmplat în viața mea în ultimii 29 de ani (căci primii 20 nu-i pun la socoteală, habar nu aveam că exist!).
******
Organismul uman este cel mai profund și (încă) nedescifrat sistem cu care ne confruntăm. 
Și asta pentru că nu se rezumă la a fi doar o mașinărie cu procese mecanice, ci un proces în sine. Un proces în care au loc procese reversibile și ireversibile
    Voi rămâne la termenii Mental Training (nu antrenament mental, căci sună ciudat și oarecum nepotrivit), fiind universal valabil acceptați peste tot în lume.
     Deși cercetările din domeniu nu au reușit (încă) să definească cea mai mare parte a proceselor care se desfășoară la nivel mental - indiferent că e vorba de individ sau de colective -, technicile mentale nu sunt totuși o descoperire curentă. Originile se regăsesc în culturile străvechi începând din Antichitatea Greacă, Civilizația Maya, Egipt etc.
     Dacă e să ne referim la Mental Training ca știință modernă atunci se știe că aceasta vine din domeniul sportiv și este o componentă a psihologiei sportive. Mental Training în sport se referă la vizualizarea repetată a unui lanț de mișcări, fără ca mișcările să fie activ exersate. În Austria, această componentă psihologică este parte integrată în orice proces de antrenare, indiferent dacă este vorba de echipa națională de schi, de fotbal sau de echipa de handbal din satul X sau Y.  Este o metodă de antrenament care induce în timp optimizarea activităților sportive (a mișcărilor fizice adică), având rol de suport și completare pentru mișcările corporale active. Și dacă luăm în considerare că orice acțiune a noastră, orice rezultat pe care îl atingem este de fapt un rezultat al conlucrării mental-corporal, atunci vom înțelege de ce Mental Training ar trebui să fie de fapt o disciplină integrată (și conștientizată în procesul de predare-învățare) în sistemul de educație încă de la vârstă fragedă.
     O îmbunătățire a mecanismelor de mișcare la nivel de vizualizări intensive conștientizate (deci la nivel mental) are rolul de a îmbunătăți ulterior mecanismele de mișcare activate fizic. Cu alte cuvinte și pentru a fi mai ușor înțeles: stăpânirea teoriei (deci la nivel mental) și punerea ei în practică te ajută să îți atingi obiectivele în activitatea practică (deci la nivel fizic). Efectul aplicării teoriei în practică depinde de profunzimea cu care execuți partea de Mental Training, cât de vii și puternice sunt vizualizările pe care le exersezi, cât de aproape reușești să te induci mental în efectele unui lanț de mișcări și ale unor procese interne care reies din acestea (de exemplu te vizualizezi într-o cursă de alergare care are o miză importantă pentru tine și îți repeți mental pașii, tehnica de alergare, de respirație, te apropii mental de starea de transpirație și fizic vei transpira, deși mișcarea are loc doar mental, nu și fizic!).
   Pentru un Mental Training eficient este important schimbul de roluri, asta înseamnă:
          a. Mental Training - ”nivel teoretic” urmat de
          b. antrenament fizic - ”nivel practic”. 
În procesul fizic urmezi pașii urmați în procesul teoretic și astfel cele două componente se completează reciproc.

Modul de funcționare
      Atunci când ne preocupăm mental intens și vizualizăm procese, lanțuri cronologice de mișcări corporale provocăm în timp o conștientizare a detaliilor propriilor mișcări, vedem mai clar aspecte legate de coordonare, echilibru, clarificăm puncte neclare și simțurile noastre se ascut. Vizualizarea în sine, ca proces intrinsec, conduce la activitate musculară minimală, la o stabilizare a reacțiilor, la un antrenament pentru legăturile care există între nervi și mușchi, astfel că la final obținem o mai bună cooperare între componentele care sunt implicate în mișcările, respectiv sesiunile noastre de antrenament. Prin intermediul unor rețele neuronale care se constituie în interiorul nostru prin antrenamente focusate putem ”manipula” în avantajul nostru anumite mecanisme de care avem nevoie la momentul X sau Y.
       Mental Training este un proces ale cărui principii pot fi aplicate în toate domeniile vieții noastre. El nu se limitează doar la o creștere a capacității de concentrare și atingerea unor țeluri palpabile, ci intervine cu succes și la nivel emoțional, sufletesc, spiritual. Pe scurt, este un proces care conduce către o ameliorare, vindecare, stabilizare a întregului organism, inclusiv trecerea peste perioade emoționale complicate (negative, depresive).
     ”Mental” conține latinescul ”mens” care se traduce prin ”spirit, însemnătate”. ”Training” se referă la procese pe care le învățăm și pe care, prin repetare regulată, le îmbunătățim. Ca urmare, Mental Training se referă cu precădere la antrenarea capacităților spirituale care pot fi progresiv îmbunătățite, cu rezultate pozitive asupra reacțiilor noastre (mentale: luarea de decizii de exemplu și fizice: atingerea unor performanțe fizice, de exemplu).      
      O descriere generalizată a MT s-ar putea referi la derularea mentală a anumitor comportamente indiferent de domeniu, astfel că MT este aplicat intensiv în terapiile de dezvoltare personală. Atunci când ne imaginăm în culori vii o anumită situație ne activăm subconștientul. Cine știe ce are de făcut la momentul X și prelucrează mental și în mod repetitiv întregul proces își stabilește ”o ancoră” la nivel de subconștient. Acest lucru contribuie la creșterea capacității de acțiune și reduce acele elemente negative care apar de regulă pe parcursul unui proces: temeri, reacții neplăcute ca urmare a stressului, blocaje.
      Aceste procese sunt cunoscute și științific dovedite, astfel că ele sunt luate în considerare nu doar de sportivi, ci și de persoane care, de exemplu, se confruntă profesional sau privat cu situații foarte complicate și stressante, persoane care se află adesea sub presiunea timpului (chirurgi, piloți, specialiști în acțiuni de salvare etc.) sau persoane care se pregătesc pentru anumite evenimente: politicieni, manageri, muzicieni, persoane aflat în fața unor examene etc.

      În concluzie la aceste rânduri de introducere în acest domeniu:
Mental Training:
a. ne ajută să ne formulăm ”corect” obiectivele și să le atingem la final;
b. ne ajută să trăim la un nivel mai înalt de conștientizare a propriilor forțe, potențiale și energii;
c. îmbunătățește comunicarea cu noi înșine și cu ceilalți;
d. ne ajută să înțelegem mai bine multe lucruri sau să le percepem din alte perspective și astfel să gândim pozitiv;
e. conține tehnici care au efect asupra subconștientului nostru și pe care le putem aplica în situații de zi cu zi pentru relaxare, re-evaluare, polariate inversată etc.
f. ne arată cum ne putem modifica sau reprograma obiceiuri și setări care nu sunt în avantajul nostru.

Toți experimentăm MT, dar nu conștientizăm acest lucru. Conștientizarea și derularea regulată, introducerea MT în fluxul normal al vieții noastre ne-ar ajuta în mod neașteptat, chiar dacă la început mulți dau din cap sau din mâini și gândesc imediat că ”ce rost are?” sau ”nu am timp de d-astea!” Ca orice plan de antrenament, MT poate fi planificat și integrat până ajungi la nivelul să te întrebi: ”cum am putut trăi fără asta până acum?!”
Urmarea: Introducere in mental training_2 



Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen

I'm WATCHing YOU!! :-)